Cadoul de azi

Intinde un deget ca sa rupi aerul.
Acum intide toata mana,
spre mine
ca sa ma auzi.
                Vorbeste-mi,
                ca sa micsorezi distanta.
                Respira, sa nu te ucida gandurile.
Apropie-te ca sa auzi ca sunt aici si cand vei auzi aerul pe care il inspir, inspira si tu.

Al tau,
  Cezar.

A s c p c n e l i s l v u

S t c n m s b s m a s i d c s s f p t s m a d u m f

n i i a c

M i i j i m h, o m i a p o i b t s i t t a t p t i m b sane.
I d n h t g t w t. B s i a m s n r t t c o n t B. M i i t w y s, o m i i j a s. I w n k a I d n w t f o. I j f m n.

S c m p i e d v t

I m t l i t i y l

...

ti-as spune asa de multe...

In acelasi loc

M-am intors cu tine in locul despre scrisesem randuri asezate peste pagini scurte. Disparusera urmele, disparuse zapada, disparusera fantasmele. Eram asezat peste iarba acum si cu ochii deschisi. Umbrele si nalucirile erau acum numai in amintirea randurilor scrise in zapada, in poteci ce ajungeau aici. In locul unde suntem acum.

Am sa iti povestesc intamplarile de acolo cand am le memorez. Si cand nebunii se vor napustii din nou peste mintea mea am sa merg din nou acolo sa scriu din nou despre acum. Tot ce iubesti acum se distruge, fuge de tine cand tu vi aici.

Ceata

E vremea devreme sa imi imaginez ceata, sa plec spre locul acela, chiar daca niciodata nu am indraznit sa merg, sa incerc macar. Aici, pasii cunosc obiceiurile iar obiceiurile sunt cel mai des asemeni fiecarei parti din praful orasului in care bate mereu vantul.

 -Monotonia asta a ta este scutul ce te apara de explozie-

Era greu sa cred ca voi pleca spre locul aducerii aminte si al fiarelor insangerate in vederea zapezii.

-Mi-a spus sa am grija de tine...-

Am plecat spre dimineata. Spre acea dimineata cu ceata, cu campii inghetate pline de stafiile

timpului trecut prin golul ochiului lasat in craniul ascuns sub iarba inghetata. Cerul, nevazut era strapuns prin clarul de ceata, de locul pe care noaptea il lasa dimininetii sa se aseze sub stratul de ceata, doar de aventurile unor pasari de a-si ascunde apripile in ceata, sa isi confunde fulgii cu ea ca sa devina ceata.

Pete din culoarea craniului pe campiile pline de aerul sumbru, negru inchis al unei morti

soptite in urechea unei pierdut in pustiul cetii. Am sa patez neculoare acestei campii, acestei

plaje a marii fara izvor cu rosul inchis in purpur al salivei cu care mi-am patat degetul.

                -Tu nu poti sa fii fericit! N-o mai fa pe grozavul!-

Daca aud numai cu o ureche imi pierd controlul. Devin frunzele ce ne invaluie aerul si substanta

creierului cand respiram fumul ars al trecerii lor prin foc. Asa simt, asa te simt. Te asociez cu

fumul ca sa te pot respira, inhala. Trebuie sa te pitesc in mine ca sa pot sa te apar.

Acum ca te simt, asa ca niciodata te port si ma port spre campia stranie. Acum am curaj sa pasesc

spre nisipul plajei acelea. Acolo am sa intalnesc ridicarea cetei, acolo se distruge.

                -Intelege ca esti singur sau cel putin singur-

Acolo cand am sa ajung, inseamana ca am incercat inca o data. Vei afla si tu ca am incercat.

Acolo cand am sa ajung, voi intalnii pasarile, voi respira ceata si fara ea am sa pot sa vad

tarmul, marea, vantul, nisipul si vaporii izbiti de valuri in stanci.

Din acei mici, minusculi vapori vor rasarii seminte de fluturi si pene de cocor cu care am

sa construiesc stuful pentru coliba de pamant in care am sa te scot din mine sa iti arat cum

dispar. Ai sa ramai acolo pana ma regasesti. Acum eu plec spre ceata spre reintoarcere.

Te las aici sa privesti trupurile sa le inveti povestea. Am sa merg sa culeg ceaiul, fructele lui, petalele pe care le voi lasa sa te imbie cu gustul lor in absenta mea. Te vei bucura de cadura emanata de stuful ce acopera aceste unghiuri ale peretilor si de papura incandescenta a emanatiei de fum si de vapori ce iti vor spune ce voi fi facand cand voi inspira acelasi miros in orice alta coliba, han sau ceata. Te vei plimba diminetile sub ceata, vei gasi frumosul fir de iarba aplecat spre apa, spre pamant in incercarea lui de a nu fi sub domnia anotimpului. Vei descoperi lacul ce l-am presarat cu natura cu nuferi, umbre, culori reflectate din stancile muntoase si fara colturi, frunze ale anotimpului trecut si salbaticia ce l-a decorat cu spini din vrejurile unor albe frunze de plante otravite cu umanitatea luata din timpul oamenilor deveniti trupuri. Eu am sa vin, tu o sa fii aici.

Voi pleca, voi merge spre povesti. Am sa merg cu drumul de intoarcere spre unde te-am lasat in vara, rosul amurg al lui august.  Acolo unde inca este cald, unde umbra inca are iz de gheata din apa proaspata. Acolo am sa fac plimbari nocturne, am sa cunosc drumul dinainte sa il parcurg. Am sa invat poteca si sa descopar locuri deja cunoscute. Oamenii ce strbat acele locuri din obisnuinta, statornicie sau din dorinta trecerii vor fi fi placuti de vederea mea, unii vor ocolii poteca ce o strabat lasand gadurile sa se lupte intre intrebari, altii vor face semne de salut. Dupa cate obisnuite zile de plimbari cu totul felurite si dupa cateva zile de nesomn voi fi chemat de cea mai indepartata piatra a malului sa privesc atunci spre larg.

Si cand voi fi gata dupa numeroase opriri si intoarceri din drum, voi ajunge. Ma voi oprii adesea dupa lasarea serii in locul acela cu banci lungi de lemn si mese unde acordurile nu se opresc, acolo unde e muta vorba in absorbtia sunetelor. Indiferent de vantul inghetat cu briza amara acolo bancile sunt mereu acoperite cu oameni, localnici sau trecatori: sunt absorbiti de sunete. In opririle mele acolo am sa ascult povesti cu oameni fugiti din viata, sau reintorsi din fuga. Povesti ale oamenilor ce uneori imi seamana sau poate vreau eu sa le seman. Sunt si seri in care opririle acolo ma dezgusta si ma fac sa plec spre coliba sau spre alte poteci. Dar de cateva zile doar merg acolo si vreau sa plec mai departe si ma intorc. Nu are sa imi fie dor de tine. Alfa de pe acum ca aici nu este inca intreaga, nu esti toata. Voi fi vinovat ca nu te-am expirat toata, dar o parte din tine va fi cu mine ca sa pot sa revin, sa stiu mirosul ca sa ma pot intoarce.

Satul de aceleasi saluturi, aceleasi gesturi, semne, cuvinte, dar nesatul de zgomot voi merge sa imi las gandurile in lupta dar nu cu intrebarile ci intre ele. Voi lasa nisipul sa se aseze sub talpile mele, sa las urme pe care vantul se risipeste in taisuri de varf de lama. Ajuns in liniste, dupa ce s-au potolit gandurile am putut sa simt talpile ude, era placut, sarat si eu eram ajuns la marginea malului, la tarm, la capatul lui. Acolo totul a devenit mai clar, puteam chiar sa te vad dincolo de ceata, nu aveam nevoie nici de mirosul frunzelor, nici de ultima bucata din tine pastrata. Eram si eu clar, erau limpezi cuvintele neintelese. Povestile corpurilor aveau sens, le cunosteam, acele popoare..facusem parte din ele, eram eu, eram mai multi eu. Incepusem sa vad ceea ce urmeaza, ma vedeam, ii vedeam pe ei, frunzele aveau forme cunoscute, penele si ele, gandurile mele nu se mai certau, nu ma mai certau…era liniste. Eram in liniste.

-A trebuit sa vi pana aici sa intelegi ca esti singur! Ti-ai pierdut timpul! Intoarce-te! –

A inceput sa strige la mine atat de puternic incat vantul s-a napustit ca un pericol. Sunt multe ce s-au intamplat si am sa ti le spun, insa intai sa ajung acolo.

Acum m-am intors. Tu esti aici. Acum sa descoperim lacul impreuna, sa culegem ceaiul si florile.

Noapte buna.
Nu stiu daca m-ai auzit sau am spus in gand.

Cel mai frumos noapte buna.
Asa..asa...usor din suflet si timid.

Vom sta intinsi pe iarba si ai auzi.
Ai sa simti aceste litere pictate aici.
Pentrutine.
Al tau.
 

Dupa un timp de tacere imi feresc ochii de lumina lunii inchizandu-i. Usor dupa cateva clipe de absorbtie ii deschid fara a ma grabi insa.
Ii deschid sa te vad. Si iata-te. Tu.

Salata

Sub lumina galbena si rotunda
Ne am asezat sa ne privim.

Si ai privit in cuvintele mele
Ca sa mi vorbesti.

M ai ascultat
Ca sa ti strigiat dragostea.

Au disparut umbrele cu tine
Dincolo de prapastie fugind cu dintii inclestati.

Te a inconjurat marea sa te ridice
Sa te aduca aici la mine.

Aici am sa discut cu tine, am sa iti vorbesc fara ca tu sa ma auzi.
Spun, strig, soptesc si-apoi tac.

Copil cu parul rosu

Ti ai intins palmele spre cer
si ai atins lumea.

Te ai instins cu mainile inspre lume
si ai atins cerul.

S-au inclinat culorile spre tine
si ai devenit.
Ai cuprins verdele si ai devenit
floare cu frunze verzi si lungi.
Ai gustat albastrul si te intalnit
nor cu miros de cer.
Te ai aruncat in ape
si te ai facut rau sa inconjori lumea
sclipind sub soare.

Am fost acolo sa te vad.
Am inconjurat lumea ca un vant cald de primavara sa te caut,
am cernut apele sa te scot din raul in care curgeai.
Am fugit ani si multe zile.

M-am facut om si am vazut
copilul ce atingea soarele ce fusesem.
Am intins mana spre tine si tu spre soare.
Din soare ai luat focul si din tine am luat copilul.
Te-ai intors spre mine si ai devenit
copilul cu parul de foc, cu parul rosu.

Acum ia-ma de mana si hai sa alergam.