E vremea devreme sa
imi imaginez ceata, sa plec spre locul acela, chiar daca niciodata nu am
indraznit sa merg, sa incerc macar. Aici, pasii cunosc obiceiurile iar
obiceiurile sunt cel mai des asemeni fiecarei parti din praful orasului in care
bate mereu vantul.
-Monotonia asta a ta este scutul ce te apara
de explozie-
Era greu sa cred ca voi pleca spre locul
aducerii aminte si al fiarelor insangerate in vederea zapezii.
-Mi-a spus sa am grija de tine...-
Am plecat spre dimineata. Spre acea dimineata cu ceata, cu campii
inghetate pline de stafiile
timpului trecut prin golul ochiului lasat in craniul ascuns sub iarba
inghetata. Cerul, nevazut era strapuns prin clarul
de ceata, de locul pe care noaptea il lasa dimininetii sa se aseze sub stratul
de ceata, doar de aventurile unor pasari de a-si ascunde apripile in ceata, sa
isi confunde fulgii cu ea ca sa devina ceata.
Pete din culoarea craniului pe campiile pline de aerul sumbru, negru
inchis al unei morti
soptite in urechea unei pierdut in pustiul cetii. Am sa patez neculoare
acestei campii, acestei
plaje a marii fara izvor cu rosul inchis in purpur al salivei cu care
mi-am patat degetul.
-Tu nu poti sa fii fericit! N-o mai fa pe grozavul!-
Daca aud numai cu o ureche imi pierd controlul. Devin frunzele ce ne
invaluie aerul si substanta
creierului cand respiram fumul ars al trecerii lor prin foc. Asa simt, asa
te simt. Te asociez cu
fumul ca sa te pot respira, inhala. Trebuie sa te pitesc in mine ca sa pot
sa te apar.
Acum ca te simt, asa ca niciodata te port si ma port spre campia stranie.
Acum am curaj sa pasesc
spre nisipul plajei acelea. Acolo am sa intalnesc ridicarea cetei, acolo
se distruge.
-Intelege ca esti singur sau cel putin singur-
Acolo cand am sa ajung, inseamana ca am incercat inca o
data. Vei afla si tu ca am incercat.
Acolo cand am sa ajung, voi intalnii pasarile, voi respira ceata si fara
ea am sa pot sa vad
tarmul, marea, vantul, nisipul si vaporii izbiti de valuri in stanci.
Din acei mici, minusculi vapori vor rasarii seminte de fluturi si pene de
cocor cu care am
sa construiesc stuful pentru coliba de pamant in care am sa te scot din
mine sa iti arat cum
dispar. Ai sa ramai acolo pana ma regasesti. Acum eu plec spre ceata spre
reintoarcere.
Te las aici sa privesti trupurile sa le inveti povestea. Am sa merg sa
culeg ceaiul, fructele lui, petalele pe care le voi lasa sa te imbie cu gustul
lor in absenta mea. Te vei bucura de cadura emanata de stuful ce acopera aceste
unghiuri ale peretilor si de papura incandescenta a emanatiei de fum si de
vapori ce iti vor spune ce voi fi facand cand voi inspira acelasi miros in
orice alta coliba, han sau ceata. Te vei plimba diminetile sub ceata, vei gasi
frumosul fir de iarba aplecat spre apa, spre pamant in incercarea lui de a nu
fi sub domnia anotimpului. Vei descoperi lacul ce l-am presarat cu natura cu
nuferi, umbre, culori reflectate din stancile muntoase si fara colturi, frunze
ale anotimpului trecut si salbaticia ce l-a decorat cu spini din vrejurile unor
albe frunze de plante otravite cu umanitatea luata din timpul oamenilor
deveniti trupuri. Eu am sa vin, tu o sa fii aici.
Voi pleca, voi merge spre povesti. Am sa merg cu drumul de intoarcere spre
unde te-am lasat in vara, rosul amurg al lui august. Acolo unde inca este cald, unde umbra inca
are iz de gheata din apa proaspata. Acolo am sa fac plimbari nocturne, am sa
cunosc drumul dinainte sa il parcurg. Am sa invat poteca si sa descopar locuri
deja cunoscute. Oamenii ce strbat acele locuri din obisnuinta, statornicie sau
din dorinta trecerii vor fi fi placuti de vederea mea, unii vor ocolii poteca
ce o strabat lasand gadurile sa se lupte intre intrebari, altii vor face semne
de salut. Dupa cate obisnuite zile de plimbari cu totul felurite si dupa cateva
zile de nesomn voi fi chemat de cea mai indepartata piatra a malului sa privesc
atunci spre larg.
Si cand voi fi gata dupa numeroase opriri si intoarceri din drum, voi
ajunge. Ma voi oprii adesea dupa lasarea serii in locul acela cu banci lungi de
lemn si mese unde acordurile nu se opresc, acolo unde e muta vorba in absorbtia
sunetelor. Indiferent de vantul inghetat cu briza amara acolo bancile sunt
mereu acoperite cu oameni, localnici sau trecatori: sunt absorbiti de sunete.
In opririle mele acolo am sa ascult povesti cu oameni fugiti din viata, sau
reintorsi din fuga. Povesti ale oamenilor ce uneori imi seamana sau poate vreau
eu sa le seman. Sunt si seri in care opririle acolo ma dezgusta si ma fac sa
plec spre coliba sau spre alte poteci. Dar de cateva zile doar merg acolo si
vreau sa plec mai departe si ma intorc. Nu are sa imi fie dor de tine. Alfa de
pe acum ca aici nu este inca intreaga, nu esti toata. Voi fi vinovat ca nu
te-am expirat toata, dar o parte din tine va fi cu mine ca sa pot sa revin, sa
stiu mirosul ca sa ma pot intoarce.
Satul de aceleasi saluturi, aceleasi gesturi, semne, cuvinte, dar nesatul
de zgomot voi merge sa imi las gandurile in lupta dar nu cu intrebarile ci
intre ele. Voi lasa nisipul sa se aseze sub talpile mele, sa las urme pe care
vantul se risipeste in taisuri de varf de lama. Ajuns in liniste, dupa ce s-au
potolit gandurile am putut sa simt talpile ude, era placut, sarat si eu eram
ajuns la marginea malului, la tarm, la capatul lui. Acolo totul a devenit mai
clar, puteam chiar sa te vad dincolo de ceata, nu aveam nevoie nici de mirosul
frunzelor, nici de ultima bucata din tine pastrata. Eram si eu clar, erau
limpezi cuvintele neintelese. Povestile corpurilor aveau sens, le cunosteam,
acele popoare..facusem parte din ele, eram eu, eram mai multi eu. Incepusem sa
vad ceea ce urmeaza, ma vedeam, ii vedeam pe ei, frunzele aveau forme
cunoscute, penele si ele, gandurile mele nu se mai certau, nu ma mai certau…era
liniste. Eram in liniste.
-A trebuit sa vi pana aici sa intelegi ca esti singur!
Ti-ai pierdut timpul! Intoarce-te! –
A inceput sa strige la mine atat de puternic incat vantul s-a napustit ca
un pericol. Sunt multe ce s-au intamplat si am sa ti le spun, insa intai sa
ajung acolo.
Acum m-am intors. Tu esti aici. Acum sa descoperim lacul impreuna, sa
culegem ceaiul si florile.
